18/04/23

Kayo Chingonyi - „Kumukanda”

Material publicat în Revista de cultură Familia nr. 1 / 2023

__________

Născut în Zambia în 1987 și emigrat în Regatul Unit la vârsta de șase ani, Kayo Chingonyi s-a făcut remarcat ca o voce aparte, deopotrivă sofisticată și tranzitivă, în peisajul liric britanic. Cu fiecare text al său, autorul explorează diferențe multiculturale, dar și prejudecăți societale, în căutarea și afirmarea unei identități proprii. Discursul poetic al lui Chingonyi poate fi receptat ca un melting pot formal și tonal, în care autorul mixează ritmuri și rime hip-hop cu versificația liberă, rafinamentul expresiv și aluzia fină cu directețea argotică, uneori suburbană, profunzimea emoțională cu pulsiunile de nemulțumire și revoltă. Debutul său din 2017, intitulat Kumukanda – denumirea originală a unui rit de trecere tribal la care sunt supuși băieții zambieni pentru a deveni bărbați – aprofundează natura moștenirii socio-culturale și relațiile deseori tensionate între societate și individ, între artă și sinele creator, prin concepte precum pierderea, culoarea pielii, apartenența, ars poetica ș.a., în tonalități ce variază de la jocularitatea muzicală sau notația ironic-acidă la nostalgia lirică intensă. Volumul de poeme a fost răsplătit cu distincțiile Dylan Thomas și Somerset Maugham. O a doua colecție de versuri (A Blood Condition), apărută în 2021, a fost nominalizată la premiile Costa și T.S Eliot.

Kayo Chingonyi scrie, dar și editează poezie, este DJ, moderator cultural și predă scriere creativă în cadrul Universității din Durham. În 2022 a fost ales membru al Societății Regale de Literatură.

***

Kung’anda*

Fluxul englezesc de știri mă anunța că
acasă era un bărbat strângând distrus în brațe
un prunc pe moarte, cu muște-n jurul gurii;

o poveste care nu se potrivea cu-a mamei,
plină de zâmbete copilărești în ograda bunicului
sau zbânțuieli voioase, pe pământul încins,

până la taraba cu înghețată. Nicio sintagmă
nu putea surprinde aerul îmbibat
cu umezeală, după sezonul secetos,

sau lucitoarele busturi ciocolatii
ale copiilor, scăldate în promisiunea
norilor de ploaie, în sfârșit împlinită.


*Acasă (în dialectul bemba aparținând limbilor bantu, vorbit în nord-estul Zambiei; în original).

_______

Cum să construiești catedrale
        inspirat de Cildo Meireles

De neînchipuit, atunci când roțile
Cessnei s-au izbit de pista

improvizată, femeile se preumblau
dezgolite și bărbații nu-și cunoșteau

deloc îndatoririle sfinte.
Le-am citit mai întâi din evanghelii.

Marianne le-a insuflat finețuri
privind ținuta feminină. După o vreme

au învățat scripturile de bază
pe de rost și au putut recita Ave Maria

în perfecta engleză stâlcită
lăsată moștenire de înaintașii noștri.

Am avut câteva reușite: copiii
se trezesc cu frică de mânia Atotputernicului,

doamnele poartă sutiene, iar bărbații
se abțin de la jocuri de noroc în ziua de Sabat.

În ultima predică dinaintea sosirii uraganelor,
spun, bătându-mă ușurel pe piept: aceasta este o biserică.

_______

Etică normativă

De la distanța sigură a obiectivității,
poți vorbi, cu-o morgă serioasă, despre cum e să stai
pe tușă, să nu mai fii considerat cool
(dacă nu știi ce nenorocire aduce purtarea aia cool):
femei care-ți prețuiesc glasul ciocolatiu
mai presus de vorbele rostite sau te privesc de parc-ai trădat
cauza, doar pentru că te ții de mână cu
Muzunga* ta. Bărbați care te mârâie de parcă le-ai furat
dreptul dobândit prin naștere. O colegă - nu te bagă în seamă,
furioasă pe propria-i jumătate de moștenire neagră - căreia nu-i
vine să creadă că prietena ei cea mai bună se fute c-un cioroi.


* Muzungu - persoană de culoare albă (în bantu, în original).

_______

Orientare

Cumpără-ți un exemplar din Labirinturile lui Jorge Luis Borges. Dă la pagina 83. Citește a paisprezecea propoziție cu voce tare. Rostind cuvintele, îți va apărea înfierat în pielea antebrațului stâng un set de coordonate geografice. Urmează-le până când vei ajunge la un monument de război, unde vei vedea un bărbat costumat în homar. Întreabă-l dacă are niște supozitoare. Lasă-te ghidat de el spre într-un loc ferit, unde va scoate la iveală un ștrudel cu mere pe care ar trebui să-l mănânci. Afară te așteaptă un Pontiac Firebird din '67. Ocupă locul șoferului cu forța. Sub scaun, vei găsi un teanc de hârtii. Pe ele stă scris, într-un cod pe care numai tu îl poți descifra, numele tău original.


* Poemul conține referințe argotice la practici sexuale și la uzul de substanțe halucinogene.

 _______

Kumukanda*

Cum nu am dănțuit între confrații inițiați
în procesiunea ce șerpuia prin pădurea dintr-un capăt
de sat, tribul tatălui meu m-ar putea socoti fără căpătâi –
un copil ce nu s-a lepădat nicicând de copilărie
trecând râul pe care băieții noștri trebuie să-l treacă
pentru a muri ca să învie bărbați.

Am înaintat pe un pământ străin, în pași mărunți:
când o-mbăiam pe mama în zilele-i prea vlăguite,
când mătușa ne-a dat vestea, iar eu am ales veșminte galbene
și pantofi albi pentru trupul mamei,
la mormânt, când cel căruia mai că-i puteam spune
tată, deși jinduiam amândoi la o îmbrățișare, mi-a strâns mâna.

De m-ar vedea alter egoul meu, care a rămas locului,
ce-ar crede despre pretențiile mele literare,
despre nevoia de-a vorbi într-o limbă care nu-i a mea?
Ar fi un necunoscut pentru mine, cum îi sunt și eu lui,
s-ar încrunta când mă salută în limba tatălui meu
și a tatălui tatălui meu și a tatălui tatălui tatălui meu?


* Ritual de trecere la maturitate practicat în Zambia (în bantu, în original).

_______

Pentru cei rămași orfani târziu în viață

Și dacă vântul ce răzbate
prin ușile franțuzești ale copilăriei
este de fapt felul casei de a-și lua adio,
iar când strigi, răspunzându-ți ție însuți,
salutându-i din obișnuință pe cei plecați,
îți auzi prima dată timbrul vocii
exact așa cum ți l-ar auzi altcineva?

Kayo Chingonyi  | Credit foto: Big Issue North

__________ 

Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

07/01/23

George Geacăr - [nu ești în siguranță]


La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut volumul nu ești în siguranță, opera poetică a lui George Geacăr, într-o ediție îngrijită de Ioana și Diana Geacăr.

***

prezent

întotdeauna iarba nu ajunge până toamna
arde cu flacără verde
în septembrie malul pârâului pâlpâie sub cenușă.
vântul sau altceva înverzește apa
ca fața unui copil
care va începe să plângă;
sigur, în afara ta
nu mai există după-amiaza aceea, ascultă:
tinerii vecini de deasupra fac dragoste
o tristețe dumnezeiască
te bate pe umeri

mersul pe apă

unde se înfiripă cuvântul
trebuie să fie un izvor subțire de sânge
așa îmi închipui că este.
cuvintele pe care nu le pot rosti
de greutatea nerostirii se comprimă
se pardosește creierul cu dale de cristal.
cuvântul nerostit eu cred că-i o lentilă
care aduce moartea mai aproape
(tai sângelui coaja. și curge.
plutește sângele pe ape)

întâmplări cu creierul meu. altceva

prin grădina mea nu trecea sena
ci șuța
legătura mea pe apă cu new york valparaiso murmansk
trecea prin sabar –
aș fi putut da drumul unei bărci de hârtie
cu speranța
că ea va acosta la melbourne…
dar să spun despre munții cafenii și mările de tuș
albastru. despre cerculețele cu oameni exotici. dunga
groasă a amazonului îmi dădea frisoane; aș fi dorit să
mă cufund în albul din marginea de jos, în
antarctica pe unde venea un curent rece dinspre ușă.
oh oame ticăloase oame!
într-o vară șuța a secat de tot dar de tot. se întâmpla
în fiecare an dar când faptele converg… când și eu
ajunsesem la marginea lumii de hârtie și vis… acum
aici pereții albi nu pun problema divagației. e drept,
noaptea după ce adoarme tot blocul poți pune
urechea poți simți răceala pietrei de calcar
desprinsă din munte. poți percepe freamătul scoicilor
și precambrianul începe să pâlpâie ca filmele care
rulau pe o pânză albă fixată de peretele școlii, în
copilărie. simți o neliniște nelămurită, încerci să
răspunzi strigătului care se stinge în perete dar glasul
îți este dezarticulat ca al puiului de prepeliță și apoi n-ai
tulbura somnul celor din preajmă?
ah, dar, desigur, viața e vis. te visează cineva care se
va trezi un moment
iar apoi va visa altceva altceva

întâmplări cu creierul meu. mimul

într-o vară tatăl meu și cu mine am dărâmat casa
și ne-am apucat s-o facem la loc –
dormeam într-o magazie pe dușumea,
ne păzea o pisică
de șobolani, ce cer, ce stele!
acum locuiesc într-un apartament, merg la piață,
duc seara gunoiul, mă interesez de una de alta,
mimez și eu. unii
mă iau în serios, mă consultă
în diferite probleme, deși
mereu surprins să fiu luat drept o persoană
reală, zic și eu cum ar fi după mine.
în vara aceea
aș fi spus: numai singur sunt eu;
acum
atât de puțină singurătate există
încât propria persoană mă sensibilizează
în fugă. trebuie să-mi revin
să spun: sunt eu însumi în permanență –
poftim: din ce credeam că e mască
îmi crește o barbă de patriarh

simplu

altădată aveam cuvinte mai multe
să te descriu
dormeam pe ierburi crude
și frângerea lor
mă umplea de mireasmă.
toate lucrurile care-mi plac
au fost altădată

dacă poezia ar opri moartea

poezia modifică starea lucrurilor și le oprește mișcarea
un timp.
un text bun bine scris înseamnă că deja lumea nu mai e cum
a fost.
și c.v. bănescu: păi să verificăm
să citesc un poem!
riști prea mult.
și n-a mai citit.
iar d-l d. de lângă mine la salonul 101 fundeni
care mă vede citind: eh
dacă poezia ar opri moartea!
ne-am trata și noi cu ce e mai bun.
cu shakespeare.
dar asta e: o oprește? 

__________

GeorgeGeacăr (3 februarie 1953 – 7 iulie 2015) a absolvit facultatea de limba și literatura română din bucurești. a frecventat cenaclurile amfiteatru și numele poetului. a citit în  cenaclul euridice. a condus cenaclul din târgoviște. a debutat în amfiteatru și luceafărul, în ianuarie 1979.

a mai colaborat cu poezie, proză și eseuri în românia literară, slast, tribuna, litere, vatra, poesis, ziua literară, ramuri, ca și cum, argeș, revista nouă, pe www.clubliterar.com (pe care l-a administrat între 2007-2009).

cărți publicate:

întâmplări cu creierul meu, poeme, editura cartea românească, 1997 (premiul de debut în poezie al asociației scriitorilor din bucurești); concert pentru coarde vocale și nervi, poeme, editura cartea românească, bucurești, 2002; marin preda și mitul omului nou, eseu critic, editura cartea românească, 2004; eu. zise el, poeme, editura vinea, 2005; zoom. gaura de vierme, editura casa de pariuri literare, 2013; foarte foarte aproape, editura casa de pariuri literare, 2014.


09/12/22

Halina Poświatowska - [Când vreau să trăiesc țip]

La Editura Tracus Arte a apărut volumul Când vreau să trăiesc țip, care cuprinde poeme alese din creația autoarei Halina Poświatowska. Traducerea îi aparține Ioanei Diaconu-Mureșan, iar postfața este semnată de Bartosz Suwiński.

***

Sunt Julieta
am 23 de ani
am atins cândva iubirea
avea un gust amar
ca o ceașcă de cafea neagră
mi-a întețit
ritmul inimii
mi-a stârnit
organismul viu
mi-a legănat simțurile

s-a dus

Sunt Julieta
la balconul înalt
suspendată
strig întoarce-te
chem întoarce-te
mânjesc
buzele muşcate
în culoarea sângelui

nu s-a întors

Sunt Julieta
am o mie de ani
trăiesc -

_______

nu pot altfel
înăuntrul trupului
e o pisică arcuindu-se de dorinţă
chemând după mâini omenești

o liniştesc vorbindu-i
mint
despre culori și sunete preaciudate

își ațintește ochii rotunzi
la peretele gol
nu crede
se întinde
îşi îndreaptă degetele

nu crede o iotă
şi dintr-odată
toate ghearele încovoiate
şi le înfige în mine
pisica surdă oarbă

_______ 

De la Mancha

Vântul încâlcit în aripile morii îşi bate joc de patosul
clipelor zburând pe alături. Don Quijote din umbrele
alungite ale soarelui şi-a sprijinit bărbia în mână - privește tâmp.
Moara de vânt. Moara de vânt. Rosinanta cu fălcile osoase culege
greieri şi-i mănâncă pentru că au culoarea și mirosul ierbii.
Şi în timp ce Sancho Panza siluieşte în tufe o fată
al cărei trup gras și roșu poartă neajutoratele clavicule ale
Dulcineei - Don Quijote se luptă cu uriașul.
Şi câştigă. Coastele protuberante ale Rosinantei mai că
pocnesc de o muzică
verde ciripitoare.

_______

o aşchie a imaginației mele
se aprinde uneori de la un cuvânt
şi uneori de la mirosul sării
şi simt cum sub mine
se leagănă de pe un picior pe altul nava
iar oceanul e de nemăsurat
fără niciun țărm
închisă în coaja lemnoasă
sunt minunat de liberă
nu iubesc pe nimeni
şi nimic

_______ 

ne trebuie multe cuvinte simple
ca
pâine
iubire
bunătate
pentru ca orbii în întuneric
să nu piardă
calea cea dreaptă

ne trebuie multă linişte linişte
în aer și în gânduri să auzim glasul
tăcut timidul glas
al porumbeilor
al furnicilor
al oamenilor
al inimilor

şi ţipătul lor dureros
în mijlocul nedreptăților
în mijlocul tuturor acestor lucruri
ce nu sunt
nici iubire
nici bunătate
nici pâine

__________

„În anii 1960 mi-au atras atenția versurile foarte tinerei poete Halina Poświatowska. Am regăsit în ele un ton convingător disperare din pricina vremelniciei trupului şi a închistării în acest corp muritor, ceea ce explică trăirea deosebit de intensă a iubirii, mereu ameninţată, în pragul nefiinţei.” - Czesław Miłosz

„Dacă misiunea poeziei este să împartă nelinişte, creaţia Halinei Poświatowska funcționează ca o extraordinară ilustrare a acestei teze. Poświatowska ne aduce aproape neliniştea unui psihic sabotat de boală, nepermițându-i lui Eros să scape pentru nici măcar o clipă din îmbrățișarea lui Thanatos, într-un pasional dans literar.

Dacă misiunea poeziei e de a stârni îndoiala, de a provoca la reflecţie, de a căuta moduri care să ne permită să înțelegem mai bine lumea, putem fi siguri că am nimerit cum nu se poate mai bine din punct de vedere liric. Halina Poświatowska combină în ea însăși elemente care se exclud reciproc. O caracteriza o incontrolabilă foame de cunoaștere și o poftă de viață greu de potolit împletite cu o sănătate extrem de fragilă, ameninţată permanent de capriciile inimii ce a bătut în pieptul poetei timp de numai treizeci şi doi de ani.” - Bartosz Suwiński (texte coperta 4)

__________

Halina Poświatowska (1935-1967) e una dintre cele mai importante poete ale literaturii polone din secolul XX. Din cauza unei afecțiuni cardiace cronice dobândite la 9 ani, în vremea eliberării de sub ocupația germană, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieții în sanatorii și spitale. Rămasă văduvă la 22 de ani, și-a descoperit vocația de poetă. În 1958, a debutat în volum cu Imn idolatru. În 1963, a publicat Ziua de azi. În 1966, i-au apărut povestirea Pasărea albastră în „Życie Literackie" şi volumul de poeme Odă mâinilor, iar în 1967, cartea autobiografică Poveste pentru un prieten. S-a stins la 32 de ani, în urma unei operații nereușite pe cord deschis. La Częstochowa, orașul ei natal, există un muzeu care îi este dedicat. 

 

Halina Poświatowska | Credit foto: Wydawnictwo Bosz / Materiały prasowe


08/12/22

Diana Iepure: „Poezia mea transmite atâta frumusețe cât sunt eu capabilă să absorb”


 Material publicat în Revista de cultură Familia nr. 11 / octombrie 2022

__________

Diana Iepure a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat
volumele de poezie Liliuța (Editura Vinea, 2004), O sută cincizeci de mii la peluze (Editura Casa de Pariuri Literare, 2011) și În rest, viața e frumoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2021), pentru cel din urmă autoarea fiind distinsă cu Premiul pentru Poezie la Festivalul Național „George Bacovia” de anul acesta. A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și  Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017). 

***


Dana Pătrănoiu: 2011 – O sută cincizeci de mii la peluze. 2021 – În rest, viața e frumoasă. Cum au trecut zece ani pentru poezia ta – ce s-a schimbat/ce ai schimbat la ea? Și cum a crescut cel mai recent
volum al tău apărut la Casa de Editură Max Blecher?

Diana Iepure: Au trecut repede. Habar nu am dacă s-a schimbat ceva sau dacă am dorit eu să schimb ceva în poezia mea. În tot cazul, cred (îmi place să cred) că exercițiul, lecturile, discuțiile pe care le-am avut cu prietenii mei din zona poeziei n-au putut decât să mă ajute să-mi cizelez scrisul, dar și să am mai multă încredere în ceea ce fac. Cel mai recent volum a apărut dintr-un haos imens, dintr-o sumedenie de schițe, texte, bucăți de hârtie, adunate în laptop, în cutii de carton și în pungi de plastic, în gentuțe și genți. La un moment dat, le-am răsturnat în mijlocul casei, am ales și a ieșit acest volum. Din păcate, nu am avut niciodată un timp dedicat scrisului. Și acum, ce ține de scris e mereu pe fugă, mereu în contratimp. Așa am pierdut multe poeme pe care le aveam în cap, sigură fiind că le voi scrie, că n-am cum să le uit, dar le-am uitat și am rămas doar cu sentimentul ăla de satisfacție că mi-a ieșit ceva și cu memoria locului în care am simțit asta.

D.P.: În rest, viața e frumoasă folosește o sintagmă anunțată încă din 2011 de ostrovul cu jucării („ei voiau să ne ducă/ peste nistru/ acolo viața era frumoasă”). Te-aș întreba: Cum îți culegi și distilezi, în
vremurile de azi, această frumusețe a vieții? Câtă frumusețe vrei să rețină și să transmită poezia ta?

D.I.: În copilărie și adolescență, îmi doream să trăiesc într-o lume liberă de convenții și rigori. Ea se deschidea undeva după linia orizontului și eram nerăbdătoare s-o cunosc. Luminile orășelului de peste Nistru reprezentau frumusețea după care tânjeam, o frumusețe a libertății. Poezia mea transmite, cred, atâta frumusețe cât sunt eu capabilă să absorb, indiferent de voința mea. Există în literatura română și poezie care transmite strict cât își dorește autorul să transmită, dar eu încă n-am ajuns la o asemenea performanță. Frumusețe a existat mereu, chiar și în cele mai negre timpuri. Gândindu-mă la tragediile care se întâmplă foarte aproape de noi, neplăcerile mele, mici și mari, pe care le ridic uneori la rang de tragedie, sunt o glumă. Mi s-a întâmplat, de multe ori, să mă bucur, dimineața, de soare. Am simțit o imensă bucurie pur și simplu văzând cerul senin și  soarele, țin minte fiecare întâmplare de genul ăsta. Probabil că undeva, prin cartea mea, transpare această frumusețe.

__________

Continuarea interviului în Revista Familia

25/11/22

Simon Armitage - „Seară”

Material publicat în Planeta Babel nr. 10 / octombrie 2022
__________ 

Simon Robert Armitage (n. 1963) a copilărit în Marsden, o localitate rurală din West Yorkshire, Anglia. Scrie poezie, romane și piese de teatru. Predă cursuri de poezie și creative writing la Universitatea din Leeds. În 2019 i s-a acordat titlul de Poet Laureat al Regatului Unit.

***

Seară
 

Ai doisprezece ani. Cel mult treisprezece.
Ieși din casă pe ușa din spate.
Mai ai timp. Ai promis
că nu întârzii, că nu te duci departe.

Într-o zi vei afla numele copacilor.
Cotești la stânga pe sub povârniș,
o iei pe drumeagul dintre cele două pâraie.
Pe-aici, Wool Clough. Pe dincoace, Royd Edge.

Culmea este încă luminată de soare, dar
la asfințit. Seara te prinde urcând costișa dealului.
Amurgul îți străbate delicat șira spinării.
Faci stânga împrejur. Din nou acasă,

fetița ta doarme în patul prea mare pentru un copil.
Soția ta cârpăcește ceva la lumina becului.
Îți pare rău. Ai crezut că
e încă devreme. Când s-a făcut atât de târziu?

_______

Strigătul
 

Am ieșit împreună
în curtea școlii, eu și băiatul
ale cărui nume și chip

Nu mi le amintesc. Testam registrul
vocii umane:
el trebuia să strige din toți rărunchii

Eu trebuia să-mi ridic brațul
de peste drum pentru a-i semnala
că sunetul ajunsese până la mine.

A strigat de dincolo de parc – mi-am ridicat brațul.
Tot depărtându-se, a strigat din capătul străzii,

de la poalele dealului,
de dincolo de postul de observație al fermei lui Fretwell –
De fiecare dată mi-am ridicat brațul.

A părăsit orașul și a murit acum douăzeci de ani,
ciuruit în cerul gurii
de o pușcă de vânătoare, în vestul Australiei.

Băiatule cu nume și chip pe care le-am uitat,
acum poți să nu mai strigi. Încă te aud.

 

Simon Armitage | Credit foto: Paul Wolfgang 

Despre așteptare, erotism și singurătatea călătorului în poezia lui Immanuel Mifsud

Volumul Rapoarte confidențiale (Casa de Editură Max Blecher, 2019), semnat de scriitorul maltez Immanuel Mifsud, cuprinde opt cicluri de po...