La doi ani de la debutul său în poezie (cu Miere pentru toate exponatele), Artiom Oleacu revine cu Spinner, publicat recent de editura Prut Internațional - un text tulburător și foarte personal care scoate la lumină angoasele relației tată-fiu, într-o formulă ce valorifică experiența de dramaturg a autorului.
***
Dana Pătrănoiu: Ai continuat să scrii poezie după Miere pentru toate exponatele. În plină pandemie (2020), ai postat ocazional poeme singulare, chiar grupaje în lucru, pe rețelele de socializare sau platforme online. Niciunul dintre acestea nu se regăsește însă în Spinner. Cum ai ajuns la tematica acestui nou volum, care pare scris (aproape) dintr-o suflare?
Artiom Oleacu: Până la Spinner şi până la acel singur poem despre tata din miere pentru toate exponatele, am scris pe această temă şi în diagonala B. La sfârşitul piesei, personajul principal vorbeşte cu tatăl său.
Spinner e o continuare la diagonala B şi da, ai dreptate, ambele au fost scrise dintr-o răsuflare.
Acum îmi dau seama că, după ce am scris diagonala B, după ce am debutat cu mierea, era cumva logic să apară Spinner. Pur și simplu am simţit că trebuie să mai scriu ceva, un text aparte, care să nu mai lase lacune şi să-mi potolească „foamea” în privinţa acestui subiect.
D.P.: Joci pe scenă, scrii (și) piese de teatru, iar Spinner pare să șteargă granițele între poezie și text dramatic. Aș vrea să povestești puțin despre acestă formulă lirică hibrid la care ai ajuns.
Artiom Oleacu: Ca majoritatea adolescenţilor, și eu am început prin a scrie poezie - o poezie simplistă, siropoasă şi inocentă (nu prea s-au schimbat lucrurile de atunci) -, apoi a venit actoria şi m-am îndreptat spre teatru, la facultate am făcut şi dramatizări destul de reuşite după povestirile lui Cehov, după asta a urmat masteratul la dramaturgie şi scenaristică, am continuat să scriu piese. Dar dragostea pentru poezie a rămas.
Eu, de felul meu, iubesc să fac totul singur, fără să apelez la ajutorul cuiva. Și totuşi au fost câţiva oameni (foarte puțini), care m-au ajutat să mă îndrept spre ceva ce ar semăna puţin cu poezia. Dumitru Crudu, în primul rând. Cam în felul ăsta am ajuns la Spinner.
D.P.: Un dialog (imaginat) cu tatăl tău, în prima parte a volumului. Cât de biografistă și cât de terapeutică este această serie Q&A?
Artiom Oleacu: Nu este biografistă. Și, inițial, nu mi-am propus să scriu un text care să aibă o funcţie terapeutică. Dar se întâmplă uneori să fie lucruri care nu ţi se par ok şi atunci să încerci să le rezolvi cumva. Simţeam că, de-a lungul anilor, s-a acumulat o doză de nemulțumire şi am înţeles că eu nu am alt mijloc de a scăpa de această problemă decât prin intermediul scrisului. Am știut doar că trebuie să scriu, pentru început trebuie să scriu.
Am scris, iar după asta am înţeles că e mai uşor, mult mai uşor. Mi-am dat seama că textul are o „funcţie terapeutică” abia mai târziu, aproximativ când îl reciteam, înainte să-l dau la paginat.
Și mi-am zis că, deși l-am scris pentru mine, textul ăsta are dreptul să fie făcut public, căci posibil ca în angoasele mele să se regăsească și alții, să fi trecut și alții prin aceste stări.
D.P.: Mă leg de un fragment - „de ce nu pleci / pleacă / nu mai sta aici fiule /.../ deschide ușa”. Spre ce anume dă ușa despre care vorbești, ce cale ar trebui să-ți deschidă? Și te mai întreb dacă te simți un „dezrădăcinat” care ar vrea să colinde prin lume pentru a se regăsi pe el însuși (nu neapărat pentru a-și găsi/crește alte rădăcini).
Artiom Oleacu: Frumoasă observaţie, dar foarte sensibil subiectul. Acum îmi dau seama că e o întrebare la care n-am găsit răspuns, nici măcar după ce am terminat de scris Spinner. Dacă mă distanţez şi analizez lucrurile ca simplu cititor, mi se face frică, căci nu știu unde se poate ajunge... Așa că trișez şi îți răspund banal: toţi avem perioade când nu ne simţim bine acolo unde suntem.
Nu ştiu dacă sunt un dezrădăcinat, dar cert e că în viaţa fiecărui om vine o perioadă când e nevoie de o schimbare, de orice fel. Aşa e mai bine.
D.P.: A doua parte a volumului este un monolog privind relația fiu-tată, unde persoana de referință nu (mai) este neapărat tatăl biologic, ci poate o entitate care (îți) guvernează viața, un tată ceresc căruia îi spui: „iartă-ne / că ne adresăm / doar când ne este greu”. Te-aș invita să comentezi afirmația mea, să clarifici, dacă poți, portretul personajului „tată”.
Artiom Oleacu: A doua parte, chiar dacă monolog, este mai dramatică şi mai aproape de teatru, pentru că e construită ca o rugăciune. Am ştiut că risc dacă alunec înspre religie, dar altfel nu se putea.
E ca în viaţă. Atunci când nu găsim răspunsuri la rudele, prietenii, cunoscuţii noştri, apelăm la Dumnezeu. Logic ar trebui să fie invers. El te ajută să-ţi îndrepţi oglinda spre interiorul tău, atunci când te macină întrebările, fricile, îngrijorările.
D.P.: Răspunsurile pe care ți le dă interlocutorul tău (în prima parte) sunt uneori repetiții-ecou ale întrebărilor pe care le adresezi. Stilistic vorbind, textele tale acumulează multe repetiții/reluări de cuvinte sau sintagme, pentru un efect dramatic accentuat. Cum se împacă drama exprimată prin acest surplus de cuvinte repetitive cu, să-i spun, starea de poezie?
Artiom Oleacu: La întrebarea asta ar fi corect să răspundă cititorii. :) Sper că această construcţie fragilă funcţionează. Sunt întrebări general-umane pe care și le pun cei mai mulți oameni. Sunt sigur că tatăl meu nu este o excepţie şi, chiar dacă n-a încercat şi posibil că nici nu va încerca să mă găsească, oricum nu cred că în sufletul lui totul e ok.
Am folosit repetiţii pentru că discuţia este imaginară, tatăl personajului nu răspunde concret (pentru că nici el nu ştie ce), şi-atunci personajul principal repetă întrebările.
Aș mai adăuga că mai toţi dramaturgii mari sunt poeţi (sigur nu mă compar), dar de exemplu… De exemplu Tennessee Wiliams.
D.P.: Dacă viața ți se arată ca „un spinner între degete”, cum îți pare a fi poezia? Și cum o găsești, când tu „nu te oprești” și „mergi înainte”?
Artiom Oleacu: Nici o deosebire între viață, teatru şi poezie. Dacă nu te opreşti şi mergi înainte, e posibil ca lucrurile să aibă un final puţin mai bun.
__________
tată
dacă aş putea
n-aş mai vorbi cu tine
tată
nu pot
de fapt nici nu vreau
pentru că
nu mă interesează boala tată
mă interesează cauza bolii
mă interesează rădăcina
natura ei
înţelegi tată
e genetic
sau poate
o reacţie adversă
poate am depăşit măsura tată
poate am băgat prea mulţi cartofi
în mine
prea multă cola tată
prea mult facebook
tată e ştiut că oamenii n-au răbdare
poate alerg şi eu prea repede
ori prea încet
zi-mi tată
s-o iau din loc
ori să-ncetinesc pasul
o întrebare naşte altă întrebare
dar oamenii tată
natura lor
e incorectă tată
__________
Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
