***
Mina Decu: Întrebarea cumva mă obligă la o anumită seriozitate de care am să încerc să mă scutur, pentru că nu mi se pare că mă prinde haina asta, așa că o să-mi aduc aminte de o fată în tramvai (douășase) care, la doar 17 ani, știa să învârtă bine cuvintele, în așa fel încât să le ducă spre ceva închegat, dar și spre ceva care să te facă să nu știi de unde să le ei, dar, în același timp, să și producă o cameră de rezonanță în cel care ascultă. Victoria mai era și o fată foarte generoasă cu poezia colegilor ei (când am cunoscut-o eu se lansa antologia UNSPREZECE la CDPL), dorindu-și să prezinte celor de față cât mai mult din volumul lansat și vorbind extraordinar de frumos despre cei absenți, lucru pe care foarte rar îl văd la oamenii din „zeama” asta. Cât despre ???, îl percep ca fiind un întreg.
D.P.: Vorbind despre titlul cărții, despre titlurile poeziilor ei, Victoria îmi spunea, într-o discuție anterioară:„poezia mea provoacă întrebări (poate prea multe, dar este o miză asumată), pentru că întrebarea este un element important în jurul căruia se învârte viața mea – a pune întrebări, în cazul meu, este vital.” Te întreb dacă, în calitate de cititoare, poezia Victoriei îți ridică întrebări, îți naște dileme, te pune pe gânduri?
Mina Decu: Da, poezia Victoriei stârnește toate cele de mai sus, și nu numai că vrea să facă asta, ci și pentru că o face, chiar dacă n-ar fi vrut să o facă. Teribilismul de care poate că dă dovadă este cumva unul jucat cu foarte multă asumare, pentru că ea știe foarte bine unde este teribilistă și unde este doar teribilă, este un teribilism sub care se ascunde (sub o pojghiță destul de rezistentă, dar extrem de transparentă) o maturitate de care, din păcate, ea dispune la o vârstă la care alții nici măcar să fie teribiliști nu știu, darămite teribili. Iar întrebările despre care amintești că îi sunt vitale, faptul de a pune întrebări, mai precis, e tot o dovadă de maturitate, pentru că, de cele mai multe ori, pe la 18 ani cam căutăm răspunsul imediat după ce ne-am grăbit să punem întrebarea, or, în cazul Victoriei, timpul cel mai lung este petrecut la găsirea și la formularea întrebării, răspunsul rămânând prea puțin important.
D.P.: Spuneai deunăzi că „e forță, Victoria!”. De unde vine „forța” poeziei ei? Și ce efect are asupra ta?
Mina Decu: Forța poeziei ei, fără ghilimele, vine din faptul că textele respiră o autenticitate necăutată și absolut deloc jucată. Efectul e similar cu cel al fenomenului neuronilor oglindă.
D.P.: Volumul este organizat, împărțit în șapte capitole - folie a deux, sicriul lui Vasea, cu mâna pe vizor, pentru S.K, zilele celor mărunți, să te coasă înăuntru, unde este Victoria?. În opinia ta, cât de indivualizate, bine decupate (ca substanță, ca formă) sunt aceste subcicluri?
Mina Decu: Cred că sunt atât de individualizate și de bine decupate pe cât și-a dorit autoarea să fie. Eu le văd destul de bine definite și unitare, ca mai multe mici Vaticane în interiorul unei Rome problematice.
D.P.: Victoria nu pare adepta disimulărilor și subtonurile. Exprimă direct și folosește cuvinte tari, cu un „puternic impact emoțional” - „Căutam cu scobitorile printre coaste pe rând o dată el, o dată eu un țesut moale pe care să îl poți străpunge cu limba, după să-l pătrunzi cu mâinile, să-l lărgești ca să intri tot... până să te întâlnesc credeam că asta e tot ce fac cuplurile căsătorite ani la rând”. Care este părerea ta despre această fizicalitate brutală din poezia ei?
Mina Decu: Poate că vrea să șocheze. Dacă vrea asta, e posibil să-i fi ieșit. Poate că nu vrea, dar, la fel, e posibil să-i fi ieșit. Eu nu am niciun fel de problemă cu fizicalitatea brutală, atâta timp cât îmi creează o imagine, cât văd, fără „purici”, filmul pe care autorul l-a avut în cap, atunci când l-a redat în cuvinte. Filmul fizicalist-brutal al poeziei Victoriei nu are „purici”.
D.P.: Fie el domestic sau amoros, biografismul poetic al Victoriei este unul al violenței, uneori afirmate răspicat - „Violența naște violență / Violența naște mame care te bat” („Iar singura persoană”) sau cu inserturi pulp -„Să fii singur într-o casă / cu doi părinți imbecili Chikatilo și Wuornos” („Să fii singur în casă”). Cum ai descrie universul poeziei ei? Cât de închis/ deschis ți se pare că este?
Mina Decu: Este ca o celulă de închisoare cu barele ferestrei îndoite fix cât forma corpului ei.
D.P.: Și pentru că se leagă cu întrebarea de mai sus, te-aș invita să anticipezi, să speculezi. Crezi că Victoria, într-un viitor în care, desigur, va continua să scrie, și-ar putea converti/canaliza această forță poetică descătușată și spre un alt tip de retorică, spre un alt tip de discurs poetic?
Mina Decu: Eu îmi doresc foarte mult ca Victoria să continue să scrie și, da, cred că toată forța asta brută pe care s-a încăpățânat ca în acest volum să n-o filtreze aproape deloc va trece printr-un proces alchimic, pentru că lucrul acesta se vede deja în unele din poemele de final.
D.P.: În final, mă opresc la un poem, a cărui duioșie amară m-a răscolit:
„Stau lângă fereastră cu mâinile în buzunar
Scriu pe sticla aburită LoveYara /
Periodic îmi caut mama cu privirea /
ca un pui flămând de balenă /
Mama se așază lângă mine /
Șterg repede ce-am scris pe fereastră /
Mă culc pe picioarele ei și mă uit la papucii mei și ai omului mare de lângă mine /
după câteva minute adorm ca o pasăre lovindu-se de geam”
Te invit să-ți alegi și tu un poem preferat sau reprezentativ pentru forța Victoriei.
Mina Decu:
„Petalele se usucă și cad pe asfaltul topit Toți le calcă în picioare Mărul rămâne gol în briza suhoveiului La fel de mică m-am simțit și la înmormântarea lui vasea când mama lui a leșinat și toți au încercat s-o prindă Ca pe o petală de măr căzând pe asfaltul topit”.
(Victoria Tatarin, ???, Editura Casa de Pariuri Literare, 2021)
__________
