Maggie Nelson (născută în 1973) scrie poezie, non-ficțiune, eseuri și studii critice. Este preocupată, de teorii artistice și filosofice, dar, în egală măsură, și de feminism, probleme ale minorităților sexuale sau violență socială. Scrierile sale sfidând clasificarea pe genuri sunt o mixtură indisociabilă și provocatoare de biografism, căutări poetice și teoretizări estetice.
Între volumele de poezie ale autoarei americane se numără: Shiner (2001), The Latest Winter (2003), Jane: A Murder (2005), Something Bright, Then Holes (2007). În 2011, publicația New York Times i-a apreciat volumul The Art of Cruelty: A Reckoning – studiu critic pe tema esteticii și cruzimii – drept „Cartea notabilă” a anului. The Argonauts (2015), volum discret încadrabil în categoria memorialisticii, a fost finalist în competiția literară National Books Critics Circle Award.
Cea mai cunoscută carte a autoarei americane rămâne însă Bluets (2009), o meditație/reverie pe tema culorii albastre, leit-motiv de explorare a sentimentelor de dragoste și durere, în urma pierderilor suferite.
***
33. Trebuie să recunosc că nu toate nuanțele de albastru mă încântă. Nu mă prea interesează piatra mată a turcoazului, de exemplu, iar un indigo insipid și decolorat mă lasă rece, îndeobște. Dacă uneori nu simt nicio emoție în fața unui lucru albastru, atunci îmi fac griji că aș fi absolut disperată. Sau chiar moartă. Câteodată, mimez entuziasmul. Alteori, mă tem că sunt incapabilă să-i exprim profunzimea.
36. Goethe descrie albastrul ca pe o culoare plină de viață, dar lipsită de bucurie. „S-ar putea spune, mai degrabă, că tulbură, nu că înviorează”. Atunci, să fii îndrăgostit de albastru înseamnă oare să fii îndrăgostit de o tulburare? Sau dragostea însăși este o tulburare? Și ce fel de nebunie este asta, oricum, să fii îndrăgostit de ceva incapabil organic să-ți întoarcă dragostea?”
56. Există, totuși, multe povești despre femei – în special despre cele sfinte – care își iau vederea pentru a-și păstra castitatea, pentru a dovedi că „au ochi doar” pentru Dumnezeu sau Hristos. Luați în considerare, spre exemplu, legenda Sfintei Lucia, patroana orbilor, al cărei nume înseamnă „clar, strălucitor, de înțeles”. Destul de clar e faptul că, în anul 304 d.Hr., Lucia a fost torturată și omorâtă de împăratul roman Dioclețian, martirizată astfel pentru creștinismul ei. Ceea ce nu e clar însă este motivul exact pentru care ea apare în picturile gotice și renascentiste ținând în mână un platou de aur, pe care stau ochii săi albaștri, cu o privire ciudată. Unii spun că ochii i-au fost scoși în timpul martiriului; alții spun că și i-a smuls singură, după ce împăratul păgân a osândit-o să fie pângărită într-un bordel. Și mai neclare sunt legendele înfrățite ale Sfintei Medana (a Irlandei) și Sfintei Triduana (a Scoției), două prințese creștine care au fost hărțuite de iubiți păgâni nedoriți, care pretindeau că nu pot trăi fără frumoșii ochi albaștri ai iubitelor lor. Pentru a scăpa de atenția nedorită, se presupune că Medana și-ar fi smuls ochii și i-ar fi aruncat la picioarele pretendentului ei. Triduana, ceva mai inventivă, și i-a smuls cu un ghimpe, apoi i-a trimis pețitorului ei, înfipți într-o frigare.
134. Mă calmează gândul că albastrul ar fi culoarea morții. Mi-am imaginat întotdeauna apropierea morții ca pe un val ce tot crește – un val gigantic de albastru. Te vei îneca, îmi spun oamenii, mi-au spus asta tot timpul. Vei coborî într-o lume subpământeană albastră, de un albastru Krishna, albăstrită de fantome înfometate, năpădită de chipurile albastre ale celor pe care i-ai iubit. Și ei s-au înecat. Gândul de a trage apă în piept… te panichează sau te excită? Dacă ești îndrăgostit de roșu, atunci spinteci sau împuști. Dacă ești de îndrăgostit de albastru, îți umpli buzunarele cu pietricele bune de supt și bagi capul la fund, în râu. Orice râu este potrivit.
148. Tuaregii poartă veșminte ample, de un albastru atât de intens și de bogat, încât, de-a lungul timpului, vopseaua le-a intrat în piele, albăstrindu-le-o pur și simplu. Sunt nomazi de deșert, renumiți pentru îndârjirea cu care refuză să se convertească la islamism – de unde, și numele lor*. Unii creștini americani s-au arătat nemulțumiți că există un popor de oameni albaștri abandonați de Dumnezeu, care își duc viața în deșertul Saharei, mânându-și turmele de cămile, călătorind pe timp de noapte și călăuzindu-se după stele. În 2002, spre exemplu, un grup de baptiști din Virginia au organizat o zi de rugăciuni, exclusiv pentru tuaregi, „astfel ca ei să simtă că Dumnezeu îi iubește”.
*Tuareg = părăsit de Dumnezeu (în arabă)
163. De ce albastru? Nu există niciun fundament pentru această culoare în Sfânta Scriptură. În relatările evanghelice despre Schimbarea la Față – kilometrul zero, am spune, al formării acestui „nor strălucitor” al agnoziei – norul este o umbră, iar hainele lui Iisus sunt de un alb „sclipitor”. Cu toate acestea, de două mii de ani, în mozaic după mozaic, în pictură după pictură Iisus este reprezentat înaintea credincioșilor săi în centrul unei mandorle de un albastru radiant – o migdală sau o vesica piscis albastră. Formă care, în vremurile păgâne, simboliza, fără sfială, Venus și vulva.
183. Goethe se mai arată îngrijorat și de efectele distructive ale scrisului. Este preocupat în special de modul în care „putem păstra calitatea fundamentală a ceea ce trăiește încă în fața ochilor noștri, fără a o distruge prin cuvânt”. Trebuie să recunosc că pe mine nu mă mai preocupă astfel de chestiuni. Nu cred că scrisul schimbă lucrurile prea mult, poate chiar deloc. În majoritatea cazurilor, cred că lasă totul așa cum este deja. Ce efect are poezia voastră? – Presupun că limpezește limbajul cu un fel de sineală (John Ashberry).
Maggie Nelson | Credit foto: Graeme Mitchell / The New Yorker
__________
Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
