Material publicat în Planeta Babel nr. 10 / octombrie 2022
__________
Simon Robert Armitage (n. 1963) a copilărit în Marsden, o localitate rurală din West Yorkshire, Anglia. Scrie poezie, romane și piese de teatru. Predă cursuri de poezie și creative writing la Universitatea din Leeds. În 2019 i s-a acordat titlul de Poet Laureat al Regatului Unit.
***
Seară
Ai doisprezece ani. Cel mult treisprezece.
Ieși din casă pe ușa din spate.
Mai ai timp. Ai promis
că nu întârzii, că nu te duci departe.
Într-o zi vei afla numele copacilor.
Cotești la stânga pe sub povârniș,
o iei pe drumeagul dintre cele două pâraie.
Pe-aici, Wool Clough. Pe dincoace, Royd Edge.
Culmea este încă luminată de soare, dar
la asfințit. Seara te prinde urcând costișa dealului.
Amurgul îți străbate delicat șira spinării.
Faci stânga împrejur. Din nou acasă,
fetița ta doarme în patul prea mare pentru un copil.
Soția ta cârpăcește ceva la lumina becului.
Îți pare rău. Ai crezut că
e încă devreme. Când s-a făcut atât de târziu?
_______
Strigătul
Am ieșit împreună
în curtea școlii, eu și băiatul
ale cărui nume și chip
Nu mi le amintesc. Testam registrul
vocii umane:
el trebuia să strige din toți rărunchii
Eu trebuia să-mi ridic brațul
de peste drum pentru a-i semnala
că sunetul ajunsese până la mine.
A strigat de dincolo de parc – mi-am ridicat brațul.
Tot depărtându-se, a strigat din capătul străzii,
de la poalele dealului,
de dincolo de postul de observație al fermei lui Fretwell –
De fiecare dată mi-am ridicat brațul.
A părăsit orașul și a murit acum douăzeci de ani,
ciuruit în cerul gurii
de o pușcă de vânătoare, în vestul Australiei.
Băiatule cu nume și chip pe care le-am uitat,
acum poți să nu mai strigi. Încă te aud.
Simon Armitage | Credit foto: Paul Wolfgang
